Search

In exclusivitate pentru Jurnalul de Bacau – Dan Tapalaga: „Sa ne uitam insa la cele cinci mize capitale ale acestor alegeri: miza energetica, miza militara, miza europeana, miza politica si miza personala”

 

Redactor: – Domnule Dan Tapalaga, au trecut cateva zile de la inceperea „ultimului bal” al anului. Ce parere aveti despre inceputul campaniei? Personal, cred ca a inceput interesant, insa mai mult prin faptele de coruptie ale catorva candidati decat prin disputele electorale propriu-zise.

Dan Tapalaga: – Campania a debutat neoficial inca din timpul referendumului pentru demiterea presedintelui. USL si-a conturat inca de atunci principalele teme de atac: greaua mostenire lasata de PDL, denuntarea furtului guvernarilor Boc, demonizarea lui Traian Basescu acuzat ca franeaza „cu serviciile si parchetele” buna guvernare, nationalismul si antioccidentalismul ca oferta ideologica, in antiteza cu europenismul afisat de ARD. Intamplator sau nu, campaniadebuteaza cu trei ministri in functie (PNL) si un fost ministru (PSD) gasiti incompatilibi sau cu averi nejustificate de catre Agentia Nationala de Integritate. Aproape concomitent, DNA a retinut, sub acuzatia de trafic de influenta, un parlamentar PDL. Toate aceste evenimente vor influenta diferit cele doua tabere. Ca observatie de ordin general, publicul nu mai pare sensibil la mesaje anti-coruptie si la tema integritatii, cum era in 2004 sau 2008. Daca ar fi sa nuantam apoi discutia, publicul reactioneaza cu dubla masura. Exigentele sunt minime cand vine vorba de USL, maxime cand in discutie sunt candidatii ARD. Nu e de asteptat ca alegatorii PSD si PNL sa sanctioneze drastic faptul ca patru ministri au probleme de integritate. Mai degraba vor fi convinsi ca „e mana lui Traian Basescu”. In schimb, e de asteptat ca  alegatorii PDL sau nehotaratii sa sanctioneze mai drastic faptele de coruptie cata vreme chiar partidul si-a ridicat standarde etice inalte, infiintand o comisie speciala pentru a masura integritatea candidatilor. V-as propune sa ne uitam insa la cele cinci  mize capitale ale acestor alegeri din 9 decembrie 2012: miza energetica, miza militara, miza europeana, miza politica si miza personala. Miza energetica se refera la batalia pentru exploatarea gazelor de sist si a concesiuinilor de petrol din Marea Neagra de catre companiile americane Exxon Mobile si Chevron, spre nemultumirea Rusiei care pare sa-si fi intensificat actiunile de spionaj in zona resurselor; miza militara are in vedere viitorul parteneriatului strategic cu Statele Unite si viitorul scutului american anti-racheta de la Deveselu, alt motiv de tensiune in relatiile cu Rusia; miza europeana se traduce prin vointa viitorului Guvern de a respecta regulile stabilite la Bruxelles si de a ramane pe orbita europeana ca stat de drept;  miza politica se joaca in jurul procentului de 50% iar miza personala inseamna lupta multor politicieni impotriva justitiei, care le ameninta libertatea si afacerile.

Redactor: – Cum vi se par programele economice prezentate de cele doua principale forte politice? Cati dintre alegatori sunt sensibili la aceste propuneri? Iau, totusi, cetatenii tarii in serios aceste promisiuni/analize economice?

Dan Tapalaga: – Programele economice contin propuneri care suna interesant, multe merita explicate si aprofundate. Nu sunt specialist in economie prin urmare nu as elabora. La fel ca in trecut, programele economice, propunerile concrete in ce priveste impozitarea pe venit/profit, scaderea cotei unice vs nevoia de venituri la buget si tintele stabilite de FMI nu vor prea conta din  pacate, desi acestea sunt chestiunile cu adevarat importante, care ne afecteaza direct viata. Vor conta infinit mai mult certurile sterile, spectacolul ieftin oferit de televiziuni, scandalurile, dezvaluirile despre candidati. Toate aceste picanterii de campanie pot fi intelese pana la un punct,  nu sunt specifice doar Romaniei. Suntem abia la inceputul campaniei, vom vedea in ce masura temele importante isi vor face loc pe agenda publica, dar ma tem ca nu se va intampla asta. Apoi, sistemul electoral este croit in asa fel incat „localizeaza” multcampania, o izoleaza pe spatii mici, la nivel de colegiu. Desigur, vom avea si o campanie la nivel national, insa toate energiile candidatilor se vor concentra pe spatii si teme minore.

Redactor: –  Andrei Cornea a exprimat, mai transant, un punct de vedere care pare a sintetiza chestiunea campaniei – nu conteaza, de fapt, decat un singur lucru: obtine USL 50% sau nu? Care sunt nuantele dv. in problema pusa de prof. Cornea?

Dan Tapalaga: –  In esenta, Andrei Cornea are dreptate. Nu sunt prea multe de spus, rigorile constitutionale sunt cunoscute. Cu 50% + 1,  USL va avea toata legitimitatea sa revendice pozitia de prim-ministru. Nici cu USL sub 50%, sa zicem un 48-49%, lucururile nu sunt clare, deoarece ma indoiesc ca Voiculescu, Drangea sau Antonescu vor renunta usor. Cu un scor covarsitor in favoarea lor, chiar daca nu vor obtine peste 50%, se vor proclama castigatori, cum au procedat si in vara dupa referendum. E nevoie de o prabusire semnificativa a USL in sondaje pentru a deschide calea altor combinatii politice dupa 9 decembrie. Or, e greu de imaginat in acest moment o cadere abrupta in absenta unui eveniment major care sa influenteze negativ PSD si PNL si asta in mod semnificativ.

Redactor: –  Vedem, in ultimele campanii electorale, o anumita situatie: desi nu se schimba nimic esential – uneori lucrurile se inrautatesc vizibil –  serii intregi de primari, presedinti de consilii judetene, parlamentari sunt alesi in mandate consecutive de alegatori. De ce? Nu exista alternativa, politica s-a „baronizat”, e dezinteres, manipulare…?

Dan Tapalaga: – Toate la un loc. Baronizarea, care inseamna acapararea resurselor si capacitatea de influentarea a opiniei publice prin intermediul presei locale/centrale, la care se adauga „blatul”, adica mica intelegere intre candidati, plus o mare doza de toleranta din partea unui corp de alegatori cu o cultura politica inca precara – toate la un loc produc acest peisaj politic dezolant. Lamentatia si dispretul manifestat fata de actuala stare de lucruri nu ajuta insa la nimic. Fiecare din noi ar trebui sa fie mult mai exigent cu politicienii, sa nu ne multumim cu putin, resemnati la gandul ca „toti fura”, sa ridicam mereu standardele si sa cerem explicatii ori de cate ori e nevoie. Refugiul in dezgust si dispret le asigura celor pe care-i dispretuim atat de mult drum liber spre putere.

Redactor: –  In prelungirea intrebarii de mai sus, sa ne aplecam pe un caz concret din judetul Bacau: vor candida „personalitati” cunoscute care „promit”: V. Hrebenciuc, Fl. Condurateanu, MirceaCosea, dar si invizibili ca Vasile Nistor (si acesta cu multe mandate de parlamentar). De ce partidele nu se pot „dezlipi” de ei?

Dan Tapalaga: – De unii se pot debarasa, de altii nu, depinde de la caz la caz. In cele doua decenii de politica democratica, s-a format, din pacate, o nomenclatura politica in interiorul partidelor, la fel ca inainte de 89, grupari restranse, care controleaza jocurile interne de putere. Acesti „initiati” in jocuri de culise si aranjamente subterane nu vor renunta usor si in nici un caz de bunavoie la fraiele partidelor. Luati aminte la Blaga, la Voiculescu, la Hrebenciuc sau Dragnea, la toata garnitura „vechilor politicieni” care nu doar ca supravietuiesc, dar se si mentin in pozitiile de dirijori ai politicii romanesti.

Redactor: –  In eventualitatea ca USL va castiga cu peste 50% si va face guvern, credeti intr-o „schimbare la fata” proeuropeana a acestora?

Dan Tapalaga: –  Nu. Dimpotriva, cred ca un USL cu peste 50% dupa 9 decembrie va accelera procesul de izolare a Romaniei fata de lumea occidentala.

 

A consemnat Gabriel Pop





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de JDB.RO (Jurnalul De Bacau).

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- JDB.RO nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Posteaza un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata* Campuri obligatorii marcate cu *