Search

Drumul Copoului si intamplatoarea comparatie cu Bacaul…

Un recent drum la Iaşi, făcut ca de fiecare dată cu o nedisimulată plăcere a reîntâlnirii cu istoria, natura aleasă şi de ce nu, cu fosta studenţie a „dulcei capitale” de ţară românească, m-a făcut să descopăr faptul că tradiţia şi simbolul unui mare oraş pot fi ridiculizate atunci cînd în spatele unor simple decizii urbanistice ce se vrea cu chip modernizator, se ascund de fapt aceleaşi sîrguinţe ale politicianismului amator, posesor sau agreant al unor firme de materiale de construcţie, fără a avea în spate buna intenţie, o concepţie ceva şi mai ales fără nici o legătură cu tradiţia zonei în domeniul respectiv, sau de ce nu chiar cu brendul acesteia (de fapt, ca mai tot ce înseamnă politică postnouăzecistă românească).
În fabulosul Copou, vestit şi pentru partrimoniul şi cultura sa verde, am văzut cum moare un scuar prin incompetenţa edililor. Un scuar, străjuit de castani maturi, care reţineau sau întorceau întotdeauna privirea vizavi de celebrul parc.
Nu ştiu sigur câte străzi cu zone verzi pe mijloc mai are Iaşul, ştiu în schimb că urbaniştii locali apăsaţi de responsabilitatea de a le avea în administrare, pur şi simplu au confundat aici scuarul cu trotuarul, placându-l aşadar cu dale colorate de beton de pe care apa, în loc să dea viaţă arbprilor se scurgea simplu în stradă, Era cu totul altceva dacă între vechii castani s-ar fi pus câteva dale în zonele de impact pietonal, iar în rest iarbă, multe flori, ca în parcul de peste drum, sau chiar un gard viu care să menţină zona de vegetaţie deschisă şi mai ales să reţină apa de ploaie.
Dacă ar fi „să mai laud ceva” la subiectul nostru ieşean, v-aş povesti despre betoanele ce împrejmuiesc acest spaţiu odată verde- vestitele, măreţele şi efemerele borduri urbane supradimensionate ca un dig impenetrabil!
Sau dacă tot trebuia să iasă un ban, din grija deosebită pentru pantofii ieşenilor, măcar să se fi pus acolo dale ecologice şi toate cele trebuincioase ar fi fost împăcate.
Acum bieţii castani ai scuarului privesc cocoţaţi pe meterezele de gresie şi zidurile de beton ale bordurilor, ca nişte fantome goale, la „fraţii” plini de castane şi frunze din parc trăitori în iarbă, acolo unde poftele totalitariste de gresie şi beton n-au acces şi parcă se roagă cu braţele uscate spre cer să vină la ieşeni mintea cea din urmă să nu mai lase să gândească edilul precum ţăranul scăpătat: civilizaţia satului creşte doar dacă torni mai mult beton în bătătură… bre!
P.S. Între timp, o parte din legendarii tei ai Iaşului au căzut, intrând în flagrantă contradicţie cu ambiţiile europene ale edililor aleşi de ieşeni.

Ioan Burlacu





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de JDB.RO (Jurnalul De Bacau).

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- JDB.RO nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Posteaza un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata* Campuri obligatorii marcate cu *