Search

Principele Radu al Romaniei, dubla lansare de carte regala la Biblioteca Judeteana

La Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza” din Bacau are loc, maine, 26 octombrie, de la ora 17.30, o dubla lansare de carte regala. Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei, alaturi de Iren Arsene, directoarea generala a Editurii Curtea Veche, vor prezenta albumul Povestea Castelului Peles, scris de ASR Radu al Romaniei, si volumul regal pentru copii Margareta a Romaniei. O Principesa in serviciul tarii regasite. Oficiile de gazda vor fi făcute de Adrian Jicu, directorul bibliotecii.

Citind Margareta a României. O Principesă în serviciul ţării regăsite, scrisă de Adrian Cioroianu și ilustrată de Yanna Zosmer, cei mici vor descoperi că nu toate familiile regale sunt la fel şi că destinul ASR Principesa Margareta nu seamănă cu viaţa de basm a altor prinţi şi prinţese, deşi părinţii săi erau capete încoronate. În anul naşterii sale, regele Mihai şi regina Ana trăiau în exil, fiind nevoiţi să rămână departe de ţara lor. Copiii vor avea plăcută surpriză de a descoperi o mică principesă căreia îi plăcea să hoinărească cu bicicleta sa roşie, să se joace cu surorile sale mai mici, Elena, Irina, Sofia şi Maria, şi care credea că toate reginele dau de mâncare găinilor şi merg la piață să vândă produse din grădină! Principesa a crescut păstrându-şi firea pozitivă, principiile de viaţă şi încrederea neștirbită în valorile morale. Povestea destinului său este o adevărată lecţie de viaţă: şi-a iubit părinţii şi bunicii, a învăţat mai multe limbi şi a călătorit în întreaga lume, înainte de a-şi regăsi propria ţară, România, tărâmul fermecat despre care i se povestise întreaga viaţă.

În Povestea Castelului Peleș, ASR Principele Radu al României prezintă această capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale. Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleș este cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.

Miruna Meiroșu

PR Manager Curtea Veche Publishing

 





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de JDB.RO (Jurnalul De Bacau).

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- JDB.RO nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Posteaza un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata* Campuri obligatorii marcate cu *

promovare site
jucarii ieftine
creer site web Paris
web design Abu Dhabi
gene false
creare magazin online
promovare site
creare site web
traduceri autorizate Iasi
creare magazin online
promovare Google Adwords
dezvoltare aplicatii web
promovare site web
Campanii de link building
Promovare Google
creare portal imobiliar
creare portal stiri
miere de albine