Search

Haos la Londra: Boris Johnson va forța un nou vot asupra acordului Brexit. Președintele Camerei Comunelor, așteptat să facă o declarație la debutul sesiunii

Premierul Boris Johnson va încerca să supună acordul Brexit la vot ședința de luni a Parlamentului britanic, după ce a fost forțat de Legislativul de la Londra să-i trimită președintelui Consiliului european Donald Tusk o scrisoare prin care cere amânarea ieșirii Regatului Unit din blocul comunitar, programată să aibă loc la 31 octombrie. Cu 10 zile înainte de expirarea termenului, divorțul de UE stârnește noi tensiuni pe scena politică de la Londra, cu dezbateri interminabile legate de aprobarea acordului, ieșirea fără acord sau organizarea celui de-al doilea referendum prin care oamenii să decidă ceea ce politicienii nu au reușit de mai bine de trei ani și jumătate.


Hotnews.ro Actualitate

Sursa: HOTNEWS.RO





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de JDB.RO (Jurnalul De Bacau).

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- JDB.RO nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Posteaza un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata* Campuri obligatorii marcate cu *