Search

Revolta de la Ditrău: „O să ne trezim că un sfert din casel sunt locuite de oameni de culoare” / „Nu avem nevoie sa vină străini de la cinci mii de kilometri, că să ne înveţe cum să facem o pâine” / „Nu suntem rasiști”

Timp de peste două ore, localnicii din Ditrău (Harghita), convocați de primar ca să dezamorseze scandalul izbucnit în comună după angajarea celor doi brutari din Sri Lanka, au încercat să-și justifice revolta prin teama că în câțiva ani se vor trezi că „un sfert din casele din comună vor fi locuite de oameni de culoare”, ei invocând inclusiv „pericolul foarte mare de contaminare cu coronavirus”, scrie Agerpres într-un reportaj realizat acolo. Localnicii s-au apărat în fața celor care i-au acuzat de rasism, de la care așteaptă scuze, susținuți în continuare de către preotul catolic. El a rugat presa „să relateze corect”, punctând că „nimeni vrea să se certe, ci doar să rezolve problemele”.
Hotnews.ro Actualitate

Sursa: HOTNEWS.RO





Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de JDB.RO (Jurnalul De Bacau).

- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase.
- Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva.
- Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie.
- Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site.
- JDB.RO nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Posteaza un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata* Campuri obligatorii marcate cu *